Jason Manford, in varsta de 29 de ani, una dintre cele mai iubite vedete de televiziune din Marea Britanie, a decis sa paraseasca postul BBC, la care a devenit celebru, in urma unui scandal de proportii.
Manford, care pana acum doua zile prezenta emisiunea „The One Show”, a hotarat sa renunte la viata in lumina reflectoarelor dupa ce s-a aflat ca obisnuia sa flirteze pe Twitter si Skype cu fanele sale. Potrivit propriilor spuse, in ultimele luni, Manford a trimis si primit mesaje cu tenta sexuala de la 10-12 adolescente.
„Recunosc, am flirtat cu cateva fete si, in unele cazuri, am intrecut masura. Pe moment, mi se parea ca e grozav sa ai o astfel de interactiune cu oamenii, dar, a doua zi, imi dadeam seama ca facusem o tampenie”, a marturisit spasit Jason, a carui nevasta mai are trei saptamani si naste. „Nevasta nu m-a dat afara. I-am aratat toate mesajele, i-am povestit ce s-a intamplat si, evident, a fost dezamagita, dar incercam sa trecem peste aceasta grea incercare.I-am explicat ca ma simteam singur si ma plictiseam atunci cand eram departe de casa”, a adaugat Manford, care nu crede ca se va intoarce prea curand in televiziune. „De acum incolo, nu voi mai face astfel de prostii si ma voi concentra asupra vietii de familie”, a promis Jason.